Pe acoperisul lumii

Dragii mei,

Am ajuns la concluzia ca sunt complet integrata in peisajul canadian si ca viata mea, chiar daca e plina de tot felul de activitati, nu mai atinge culmi aventuroase. Asta e motivul pentru care nu am mai scris nimic de cateva luni. Inainte sa va povestesc ce am facut aseara, iata un rezumat rapid al ultimei jumatati de an 🙂

1. Sora-mea s-a transplantat in Toronto. Si-a gasit job relativ repede; inca se obisnuieste cu gandul ca aici e acasa, dar e pe drumul cel bun. Imi aduce apa, acum, in timp ce eu scriu pe blog cocotata in pat. Multumesc frumos! 🙂

2. M-am mutat inapoi in centru. Ma scutesc de aproximativ 3 ore de naveta pe zi si sunt mai relaxata decat am fost vreodata. Si, desi imi lipseste Horea, sunt foarte multumita cu viata mea.

3. M-am inscris intr-un club de alergatori si ma pregatesc pentru un 5k la inceputul lui Septembrie. Alerg de 3 ori pe saptamana si invat cate ceva despre mine de fiecare data. Sunt uimita de cat de repede se adapteaza corpul meu! Am fost convinsa dintotdeauna ca nu sunt facuta pentru sport, ca nu pot. Si imi demonstrez continuu ca pot, ca e vorba doar de (auto-)educatie, perseverenta si obiceiuri sanatoase.

4. Mi-am descarcat Tinder (si cam toate dating app-urile pe care mi le-au recomandat oamenii). Nu merg prea bine…

5. Am citit 32 de carti din 50 (cat mi-am propus pentru anul asta).

6. Fac smoothies si postez pe Instagram in fiecare zi.

7. Am descoperit ca imi place mult de tot diminetile. Ma trezesc la 6 si imi dau timp sa-mi beau cafeaua, sa gandesc cateva ganduri. Ma uit cum rasare soarele si orasul prinde viata. Merg pe jos la birou, admir oamenii. Simt cum imi creste inima, fara niciun motiv anume, si imi place la nebunie.

Asa… acum ca v-am adus la zi cu viata mea aparent neinteresanta/comuna/plictisitoare, vreau sa va spun despre ziua de ieri si ultimele mele cochetari cu intaltimile. Sunt, in esenta, copilul asta care plange pentru ca nu poate sa pluteasca. Am frecvent visuri in care zbor. Imi plac maxim inaltimile, cu toate ca ma tem de ele. Si sunt neinfricata, dupa cum deja stiti. Mai bine zis, incerc sa fiu. Motiv pentru care nu ma dau in laturi de la activitati care imi testeaza curajul, cum este si Edge Walk-ul la CN Tower.

Este vorba despre o platforma din metal, suspendata la 365 de metri deasupra orasului. Fara balustrada. Fara sticla de protectie. Bineinteles, esti ancorat cu ham si cabluri de protectie (inclusiv un cablu de rezerva) si asistat de un instructor. Mi-a placut la nebunie! In primul rand multumita privelistii de milioane. Mai frumos decat New York-ul vazut de pe Rockefeller Tower si de pe Empire State Building. Mai frumos decat Parisul vazut din varful Turnului Eiffel. Cel mai frumos! CN Tower este cea mai intalta cladire din Toronto si la suficienta distanta de restul cladirilor inalte incat poti sa vezi tot orasul. Mai mult, poti sa vezi pana in US. Pana la Niagara. Eu sunt deplin indragostita.

Asa… ca si senzatie… e destul de greu de descris. Nu mi-a crescut pulsul, nu mi-au transpirat palmele. N-am simtit nicio secunda ca imi risc viata. Am avut mai mult o rezistenta fizica, daca pot sa ii spun asa. Instructorul ne spunea sa facem anumite lucruri (cum ar fi sa ne inclinam in fata) si corpul meu parca se opunea. Uitandu-ma, dupa, la filmulet, vad ca arat mai crispata decat ma simteam in momentul respectiv. Daca as putea sa imi beau cafeaua acolo, in fiecare zi! Din nou, nu e o activitate cu multa adrenalina. Daca sunteti in Toronto si aveti 225$+taxe, recomand. Vin cu voi 🙂

Cateva poze si filmul complet (trebuie sa aveti rabdare, mai erau si alti oameni acolo si n-am avut inspiratie sa editez). Va pup!