Dulce Romanie – 10 lucruri de “acasa” de care mi-e dor

Hello everybody!

Am vrut sa scriu lista asta inca de ieri, dar am evitat sa fiu inca unul dintre acei romani care isi declara dragostea de tara o data pe an. Eu ma atasez mai greu de tari si, in plus, n-am crescut nici cu mandria si nici cu rusinea de a fi romanca. Locul unde m-am nascut e un dat (care, evident, a influentat destul de puternic evolutia mea ca persoana), dar consider ca am ajuns la varsta la care sa nu ma mai las definita doar de originile mele. Sunt cine sunt si datorita mie si efortuirlor pe care le fac (cu mai mult sau mai putin succes) pentru a fi mai buna, culta, frumoasa, competenta etc. etc. Asa incat nu imi declar dragostea fata de Romania. Imi declar dorul. Fara regrete.

10. Orasele mici, distantele scurte si cafenelele.

Traiesc intr-un oras urias, cu strazi largi si cladiri inalte. Usor de navigat, dar greu de cunoscut cu adevarat. Multa sticla. Putine scari de urcat si coborat (pentru ca e interzisa folosirea lor in afara situatiilor de urgenta). Multe semafoare, multi oameni, mult orice. Mi-e dor de blocurile cu doar 4 etaje, care nu te fac sa te simti minuscul si iti mai lasa putin spatiu sa vezi cerul. Mi-e dor sa strabat orasul dintr-un capat in altul, cu taxiul, si sa ma coste doar 15 lei (valabil pentru Brasov). Mi-e dor de orasele mici, cu Piata Sfatului si case sasesti. Mi-e dor de cafenelele unde poti sa pierzi vremea. Locuri care te invita sa asculti muzica, sa ai o discutie placuta, sa te opresti din graba. Mi-e dor de strazile inguste si de masinile care claxoneaza. Poate mi-e putin dor sa si conduc pe astfel de strazi. Strazi pe care le cunosc. Strazi unde nu pot sa ma pierd niciodata.

9. Afectiunea necenzurata si contactul vizual.

Societatea canadiana este una foarte corecta, care lupta pentru egalitatea de drepturi si non-discriminare. Te simti in siguranta pe strada. Te simti liber. Dar, in acelasi timp, e o societate rece. Oamenii se feresc sa isi manifeste afectiunea in public (PDA – public display of affection este o mare ofensa). Contactul vizual cu strainii nu exista; oamenii te ignora cu desavarsire pe strada. Te simti, uneori, invizibil.

Mi-e dor sa vad oameni tindandu-se de mana. Mi-e dor sa fiu pupata pe ambii obraji cand ma intalnesc cu cineva, chiar daca nu suntem cei mai buni prieteni. Mi-e dor de usurinta cu care imbratisam/pupam pe cineva de ziua lui – de la colegi de birou pana la sot si parinti. Mi-e dor sa vad pasiune si caldura in ceilalti. Si mi-e dor sa fiu vazuta (vezi punctul urmator 🙂 ).

8. Flirtul nevinovat si discutiile marunte

Cine ma cunoaste stie ca imi place sa vorbesc. Si ca pot vorbi cu oricine, despre orice. Discutii marunte sau majore. Dar, din nou, nu prea am cu cine. Lucrurile trebuie sa aiba un scop. Conversatiile trebuie sa aduca un plus de informatie pe care o poti folosi pentru ceva. Eficienta. Iar eu obosesc de atata eficienta. Nu putem construi tot timpul; uneori trebuie sa demolam. Sau, pur si simplu, sa lasam uneltele jos si sa respiram. Mi-e dor de negraba, discutii ineficiente si fara un scop definit, si de “stau”.

Imi place sa ma joc si, atata vreme cat lucrurile raman in sfera inocentei, imi place sa testez limitele (asta cu inocenta e o sabie cu doua taisuri si m-am taiat de cateva ori. Dar nu despre asta e vorba). Mi-e dor sa stiu ca oamenii ma vad. Mi-e dor de glumele nevinovate. Ma simt batrana. Ma simt maritata de 100 de ani si uitata intr-un colt. Sunt un copil care vrea atentie, dar n-are cine sa mi-o dea. Oamenii de aici sunt distanti (echidistanti fata de orice, sa nu cumva sa calce pe vreo batatura pe cineva), nepasatori (au deja prietenii lor, jobul lor si nu au destul timp/energie pentru lucruri din care nu trag niciun folos).

7. Muntii, dealurile si padurea vazuta pe geam.

Toronto e plat. Si n-are paduri, are parcuri. Mi-e dor sa vad padurea pe geam, sa inteleg scurgerea mai organica a timpului. Sa vad orasul de sus (Belvedere). Sa am un “sus” la care sa privesc si care sa nu fie un nou bloc de 80 de etaje.

6. Covrigii. Eclerele. Branzoaicele.Telemeaua. Mancarea facuta de mama.

Sunt destul de putine mancarurile pe care nu le gasesc aici. Consider ca mananc mai sanatos si optiunile mele s-au inmultit de cand stau in Toronto. Dar sunt cateva lucruri (patiserie, in general) pe care le asociez puternic cu Brasovul si pe care nu le-am putut inlocui cu nimic.

Cat despre mancarea facuta de mama…cred ca ideea principala acolo e ca mi-e dor sa aiba cineva grija de mine. Sa nu trebuiasca sa fiu mereu adultul responsabil. In plus, mama chiar gateste bine.

5. Traviata si alte ritualuri

La Opera din Brasov, stagiunea se deschide si se inchide cu “Traviata”. Bradul de Craciun se “aprinde” pe 6 Decembrie. Junii defileaza dupa Pasti. Berarul e in Septembrie. Orasul are un program de ritualuri (uneori enervante) care, pentru mine, atinge 2 aspecte: (1)mai exista inca un sens al comunitatii si (2) creaza un confort mental (pentru ca orasul pare previzibil).

In antiteza, Toronto este foarte dinamic si imprevizibil. Totul pare haotic, mai ales cand te gandesti la multimea de oameni care misuna zilnic pe strazi. Mi-e dor, uneori, de plictiseala si previzibilul de “acasa”. (de cele mai multe ori, ma bucur de oportunitatile si diversitatea pe care mi-o ofera mediul dinamic de aici).

4. Intunericul, linistea si cerul cu stele.

Cand am fost in Romania (acum 2 ani) si (mai recent) in Peru, am avut un soc: noaptea era intuneric. Si liniste. Puteam sa vad cerul (pentru ca nu era acoperit cu blocuri) si stelele. Magic!

La mine in apartament e lumina tot timpul. Vine pe geam, de afara. Orasul doarme, dar luminile nu se sting niciodata. Luminile de pe strada, din blocuri, din magazine. Nu se opresc niciodata sirenele (politie/pompieri/ambulanta), masinile, aparatele de aer conditionat/incalzire. Desigur, te adaptezi. Te obisnuiesti cu sunetle. Inchizi obloanele. Dar cat de reconfortant este sa experimentezi noaptea adevarata! Noaptea organica si cerul visator.

3. Pantofii cu toc si faptul ca oamenii ii observau

De cand m-am mutat, ma imbrac aproape exlclusiv in blugi. Si ma incalt in pantofi fara toc. Sa fie cat mai comod, ca oricum nu ma vede nimeni. Pe strada sunt invizibila. La munca am cutiuta mea (la fel cum fiecare are cutiuta lui). Nu ma intalnesc cu clienti, deci corporatia nu face presiuni legate de cum trebuie sa ma prezint. Ce sens are sa investesc in haine pe care le vad doar eu? Din nou, eficienta. (aici, toata lumea are scopuri financiare si nu pot decat sa ma aliniez acestei gandiri.)

Mi-e dor de zilele cand ma incaltam in pantofi cu toc (de care ma descaltam, uneori, sub birou. 🙂 ) Pentru ca ma simteam mai frumoasa si mai stilata decat sunt. Si pentru ca oamenii observau. Facea parte din imaginea pe care o aveau despre mine. Era fain sa am o imagine!

2. Capitalul de amintiri

Fiecare fiecare statie de autobuz, fiecare cafenea si fiecare plop de pe 15 Noiembrie. Fiecare banca din parcul central si de pe aleea de sub Tampa. Strazile cu nume de flori, planete, galaxii si ape minerale. Fiecare loc poarta amprenta amintirilor mele. A primului “te iubesc”, a prieteniilor din liceu, a inimilor frante. Mi-e dor de lucrurile cu suflet. Stiu ca, in teorie, lucrurile sunt cu suflet pentru ca eu pun suflet in ele. Dar pana acum n-am regasit/reconstruit acelasi suflet. Poate si pentru ca n-am gasit plopul perfect. 🙂 Romania ramane valiza mea cu amintiri si caldura. Si, da, sunt o romantica! 😛

1. Oamenii

Oamenii care ma iubesc. Oamenii care ma inteleg din priviri. Oamenii care gandesc ca mine, fara bariere de limba si cultura. Oamenii care nu se grabesc. Oamenii pe care ii intalnesti la momentul potrivit si oamenii pe care ii pierzi la momentul potrivit. Oamenii care m-au format, m-au ciobit sau m-au crescut. Oamenii calzi, glumeti, cu pofta de barfa dar fara rele intentii. Oamenii buni, rabdatori si calzi. Mai ales oamenii calzi.

As putea sa continui. Ma simt destul de “dornica” in perioada asta. Poate pentru ca se apropie sarbatorile. Am si o lista cu lucruri de care nu mi-e dor, dar aia e pentru alta zi. Va pup (cu dor 🙂 )!

3 thoughts on “Dulce Romanie – 10 lucruri de “acasa” de care mi-e dor

  1. Tare faine cuvintele în care sunt transpuse aceste simțăminte autentice, pur românești.
    Și dacă articolul de față ar fi citit pe un fundal muzical, cu permisiunea autoarei, l-aș numi cel mai potrivit pe acesta:

    – pentru că –
    “Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul Dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa” M.E.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s