100 de zile de fericire – Partea a III-a

Hello everybody,

Printre sute de CV-uri trimise (fara succes momentan), mi-am facut timp sa va povestesc mai departe despre zilele mele cele mai frumoase si mai fericite. Foarte vicleana aceasta fericire, imi dau seama de cand am pus-o sub lupa. Uneori, isi arata chipul la cele mai mici gesturi, la un singur cuvant sau la o singura secunda de liniste. Alteori, o cauti prin livada lui Harap-Alb sau prin Narnia, iar ea se ascunde cu usurinta. Motiv pentru care cred ca are si o componenta de “neasteptat”, pe langa conditia ca e incrementala. N-am inca o teorie, dar incep sa cam trag concluzii, cel putin in ceea ce priveste lista mea. Fara sa pierd din vedere ca nu doar fericirea e vicleana, ci si memoria/perceptia.

24. Ziua cand am vizitat-o pe Deli, dupa ce s-a intors de la Bucuresti. Anul 2000. Trecusem prin cel mai ciudat Revelion din istorie, ca sa nu zic trist. Si nu pentru ca ne temeam ca vine sfarsitul lumii. Nici pentru ca aveam conturi bancare blocate la miezul noptii si neutilizabile timp de cateva ore. Aveam 14 ani; singura mea interactiune cu lumea oficiala a finantelor era alocatia, dar si aia se ridica de la posta, nu de la banca. Nu, motivul era altul. Si nu pot intra in detalii pentru ca nu e povestea mea. Va spun doar ca prietena mea, Deli (cea cu care am intrat in mare si am vopsit parul papusilor Barbie, printre altele) a avut o problema de sanatate destul de serioasa. Avea 16 ani. A fost un soc, o trezire la realitate dupa o copilarie mult prea blanda. A fost pentru prima data cand am constientizat ca lucruri rele se intampla oamenilor de orice varsta, chiar si de varsta mea. Chiar si copiilor din familii “normale”, “bune”. Crescuti cu dragoste si tot ce le trebuie, intr-un mediu urban salubru si cu acces la educatie/medicina/etc. A fost o perioada intunecata pentru Deli, familia ei si familiile catorva prieteni apropiati. Ne-am vazut neajutorati, speriati si inutili. Unii dintre noi, pentru prima data. Norocul/soarta/voia Lui/universul a facut sa treaca. Dupa interventii, tratamente, rugaciuni si tot ce mai vreti, prietena mea s-a recuperat pe ea insasi si si-a reluat viata (o viata frumoasa, dar nici asta nu e povestea mea). Recunostinta! Si un lung asteptat suflu de usuarare, cu toate ca inocenta de dinainte n-am mai revenit niciodata.

In orice caz, ziua despre care vorbesc este ziua cand am vizitat-o prima data, dupa ce s-a intors acasa. Palida si fragila ca o frunza. Imbracata cu un trening verde-inchis si parul prins in coada. Tin minte ca maica-mea ne instruise sa nu o intrebam nimic despre boala; sa ne prefacem ca nu stim prea multe. Nu mai stiu daca am ascultat sau nu. Si nici daca ea a povestit de bunavoie. Tin minte ca ne-am reluat frecventa de acolo unde ramasese, fara teama si fara rezerve. Ca am jucat mima (eu, sora-mea, Deli si Robi – cei 4 magnifici) si am ras in hohote, pana cand ea s-a plans ca o doare si am incercat sa ne oprim. Printre altele, am mimat franjurii de la covor (oamenii din generatia mea inca mau traume legate de cum trebuiau aranjati franjurii dupa ce dadeai cu aspiratorul), zeama de lamaie si chibrit aprins. Ne-am schimonosit in toate felurile posibile, fara niciun fel de inhibitii; de acolo si rasetele. Tin minte ca ai nostri ne-au lasat in lumea noastra si s-au “retras” in lumea lor, fara sa ne verifice o data la 2 minute, fara sa o intrebe daca e ok. Fara sa ne reaminteasca ca lucrurile au fost aproape sa se schimbe. Intre noi, cel putin, lucurile erau la fel. Fericirea e un prieten din copilarie pe care il pastrezi o viata.

25. O noapte de vara, vacanta dintre clasa I si clasa a II-a. Sora-mea era la bunici, la Rogojeni. Eu eram la Brasov pentru o saptamana, participand la o scoala de vara organizata de niste Irlandezi (acelasi grup care a organizat si schimbul de experienta pe care l-am mentionat apropo de primul zbor cu avionul). Ai mei renovau ceva in apartament si am fost “fortata” sa stau la matusa. Si am pus ghilimele pentru ca statul la matusa-mea era unul dintre lucrurile mele preferate. Avea un stil anume de a-ti acordat atentie, relaxat, care ma fascina. Stia care era farfuria mea preferata, mancarea mea preferata. Si avea sampon cu miros de liliac. Sa nu mai vorbesc despre verisoarele mele (Andreea, Corina si Denisa) pentru care aveam o admiratie greu de descris. Sunt cu 7-8 ani mai mari decat mine si mi s-a parut intotdeauna foarte cool. Stiau lucruri despre lume pe care eu nici nu le visam. Tin minte cand m-au luat cu ele la scoala, odata, si mi-au prezentat-o pe “diriga”. Eu eram inca la gradinita si mi se parea o mare chestie sa ai “diriga” (si mai ales sa ii spui “diriga” in loc de “diriginta”.) Maxim rebel si cool. 🙂

Asa… iar deviez… Dormeam, deci, la matusa. Care ma scoatea in fiecare zi la cate o inghetata la cornet (invariabil de pepene galben, pentru ca imi placea cel mai mult) si la cate o plimbare. Intr-o noapte am iesit in pijamale (eu, matusa si verisoarele) si am facut inconjurul cartierului asa. Maxim rebel si cool.

In noaptea despre care vorbesc, dormeam cu Andreea (vara-mea) si Anca (vara-sa), intr-un pat dublu, pe modelul unul pe fata si unul de dos. Cata (verisorul cel mic) era inca bebe si avea patutul langa noi. Se invartea in pat noaptea mai ceva ca limbile ceasului si noi ne distram monitorizandu-l. Corina cred ca era la Rogojeni, iar Denisa statea cu nasa ei pentru cateva zile. Deci…eu, Andreea si Anca. Stand treze pana tarziu si vorbind chestii de “oameni mari”. Despre baieti, despre ce inseamna sa fii femeie (in noaptea aia am auzit pentru prima data despre menstruatie. A trebuit sa fac pe proasta 3 ani mai tarziu, cand mi-a povestit si maica-mea despre asta, pentru ca promisesem sa nu spun. Si n-am spus. Cred ca s-a prescris dupa 20 de ani, asa ca nu incalc nimic povestind aici) si tot felul de trucuri de frumusete. Aproape de la egal la egal. Stiti cum e sa fii copil de aproape 8 ani, sa stai de vorba cu cineva de 14 ani si sa nu fi tratat ca un bebe? Cum spuneam, fericirea se arata, uneori, in detalii pe care altfel n-ai pune niciun pret. Intr-un pat suprapopulat, intr-un context parca aparut special pentru scopuri mai inalte (nu pentru dormit).

26. 1 ianuarie 2017 – cand am fost cu sania trasa de caini. Despre asta am povestit aici. Eu nu ma mai satur sa ii ascult cantand “aua-aua-aua-a”. 🙂 (clipul in intregime e in articol; mai jos doar cateva secunde de nerabdare)

27. Prima zi in Roma (septembrie 2007), cand Clau ne-a plimbat prin orasul incredibil de pustiu. Am mers pentru prima data cu metroul si am vizitat Colosseumul. N-am stat deloc la cozi; toate planetele s-au aliniat pentru noi.

28. Ziua petrecuta la mare cu Unicornul si Stejarul-nebun, in 2009.

29. Rogojeni, iulie 2009. Poze in lanul cu floarea soarelui, pentru a nu stiu cata oara. Dar cine se satura de lanuri? Cine se satura de Rogojeni? Cine se satura de foisorul de pe malul baltii, care se leagana in bataia vantului si-ti creste aripi? Cine se satura de un microcosmos in care centrul esti chiar tu?

(Poza e facuta de vara-mea Corina, la lumina farurilor de la masina. Ce megapixeli si ce discutii despre timp de expunere si apertura? Zambetul meu spune tot).

IMG_7053

30. Ziua cand am facu poze in gradina, cu Mamaia si Butuţu (asa il alintam pe bunicul patern). Bunicii mei erau oameni seriosi, trecuti prin greutati si cu ceva ani pe umeri. Dar stiam de gluma si de petrecere.  Nu mai stiu daca a fost greu sa ii convingem; nici nu mai stiu a cui a fost ideea. Dar am petrecut o zi intreaga (sigur n-a fost o zi, dar asa s-a imprimat in memoria mea) facand poze in gradina. Cu flori in par, cu cirese prinse la urechi in loc de cercei. Cu soarele pe cer si toti dintii la vedere. Si cu organizari mai ceva ca la nunta. Acum bunicii cu nepoatele. Acum parintii cu copiii. Acum toata lumea. Acum doar bunicii. Acum doar fetele. A fost unul dintre cele mai duioase momente pentrecute cu ei. Si cele mai razarete si jucause. O sa fac ros de o poza scanata si va arat. Intre timp, va arat alta poza cu ei, de dor. Facuta pe banca despre care va povesteam in partea a 2-a. Nu stiau ei ce si cum cu internetul, dar sigur nu s-ar supara pe mine pentru expunere.

14906824_10206279887789546_7604157490494611422_n.jpg

31. 8 Martie 2010 – eram in Franta, in vizita la Andreea si Cata. Sora-mea implinea 23 de ani. Am petrecut ziua vizitand castele pe Valea Loarei si filosofand. Si, de parca asta n-ar fi fost destul sa faca o zi perfecta, am adaugat si o portie serioasa de tort + ras cu lacrimi. Stiu ca am mentionat rasul la multe dintre puncte, dar asta a fost cu siguranta ziua cand am ras cel mai mult si cel mai tare. Ever.

32. Petrecerea de ramas bun in ultima saptamana de Erasmus, pe terasa vilei in care era “caminul” studentesc. Oameni frumosi, muzica, ceva melancolie si o bucurie acuta ca am trait tot ce am trait in ultimele luni. Recunostinta.

33. Ziua cand am fost cu ai mei la Niagara. In special, cele cateva minute cand ne-am apropiat de cascada, cu barca. Uzi din cap pana in picioare, in ciuda pelerinelor din plastic incluse in pret si pe care le lipisem de noi pe cat posibil. In mijlocul unui curcubeu etern si uitand de frica de apa (mama e terorizata de apa si barci). Moment Kodak, cand iti duci familia in mijlocul unei lectii invatate la geografie, cu zeci de ani in urma. Un salt intr-o noua viata, in care nimic nu e imposibil.

34. La 18 ani, cand Andre mi-a organizat traseu cu obstacole si indicii, sa ma duca spre cadoul de ziua mea. M-a purtat prin tot liceul, mi-a compus rime si cateva pacaleli. Mi-a umplut buzunarele cu covrigei si inima cu bucurie. Cine n-are o Andre, nu stie ce pierde.

35. August 2003 – ziua cand m-am intalnit cu Andreea (aceeasi Andre de la punctul de mai sus. Mirobolanta mea prietena.), dupa vacanta, sa ne povestim una alteia cum ne-am indragostit peste vara. Daca e ceva mai frumos decat sa te indragostesti la 17 ani, e sa te indragostesti la 17 ani in acelasi timp cu cea mai buna prietena a ta. Sa va impartasiti toate secretele si sperantele si planurie. ❤

36.Vacanta de vara, nu mai stiu in ce an. Cred ca treceam clasa a IV-a. Impreuna cu niste buni prieteni de familie, am fost in concediu in Nordul Moldovei. Faimosul “tur al Moldovei”, cum ii spuneam la vremea respectiva. Nici Turul Frantei n-a fost asa asteptat si povestit ca turul nostru pe la manastiri si lacuri. Nu stiu cum au avut parintii nostri inspiratia sa planuiasca asa ceva (nici curajul sa plece la drum cu o haita de copii sensibili si foarte urbani si sa doarma la cort cu ei), dar a fost cel mai fain concediu al copilariei mele. Stiu ca a trebuit sa scriem o compunere scurta, la scoala, in care sa povestim ce am facut in vacanta. Mi-a fost greu sa o scurtez. Si, dupa ce am auzit ce au facut ceilalti colegi, am tras concluzia ca am fost cea mai fericita fata in vacanta respectiva.

Ziua care mi-a ramas cel mai bine intiparita in minte e cea cand am campat la Lacul Bicaz. Tata si Sergiu incercau sa pescuiasca. Iar noi, copiii, topaiam si cantam pe langa apa. Speriam pestii. Eram in lumea noastra si liberi cum nu mai fusesem pana atunci. Mamele noastre faceau te miri ce pe langa cort; mi-ar placea sa cred ca beau cafea si vorbeau despre carti. Dar, cel mai probabil, pregateau mancarea sau strangeau zecile de haine purtate peste noapte (inclusiv caciuli. In mijlocul verii! Pentru ca inghetam de frig in cort) si aruncate peste tot de copiii rasfatati. Seara, foc de tabara. Urias si magic! Scaunele pliante adunate in jurul lui. Mima. De la mic la mare, toata lumea se maimutarea. Cat de fain e sa ai parinti care se maimutaresc cu si pentru tine! Rasete de copii, in cort. In loc de somn. Si ochi inchisi doar cand ni se terminau bateriile complet.

37. Singura data cand am fost in tabara la mare. Andreea si Corina, care terminasera bilingv franceza la Unirea, predau ca suplinitor la un liceu din Sacele si au organizat tabara. Cu si pentru prietenii lor, toti trecuti de 18 ani. + noi (eu, sora-mea si un prieten pe nume Mircea, de o seama cu sora-mea), inca in scoala generala. Nu o sa uit niciodata seara cand am “vanat” apusul pe plaja. Am petrecut jumatate de noapte cantand cantece de munte, acompaniati de Cata la chitara. “Un cent/Zece centi/ Ajutor pentru studenti.” Si “Mai ramai“, pentru prima data. (ulterior, l-a mai cantat pentru mine si Andrei, despre care v-am povestit la punctul 7). O lume a sensurilor figurate s-a deschis pentru mine in acea noapte, pe acea plaja. O lume in care copilaria incepea sa-mi ramana mica.

38. 20 august 2005 – de “ziua noastra” (aniversarea de 2 ani a relatiei cu A). Intr-o noapte cu furtuna electrica. Pe vremea cand totul era electric intre noi. Fiecare gand, fiecare secunda, fiecare atingere.

39. Ianuarie 2016, Mont Tremblant. Ziua de nastere a Stefaniei. O zi petrecuta pe munte, cu rachetele de zapada in picioare (snowshoes), Cu o pauza la cabana, de mancat fondue de branza quebecois si de ciocolata. Poze murdari la gura, povesti la lumina lumanarilor si zapada acoperita in sclipici. Cautat urme de iepuri, printre copaci. Visat. Scartaitul zapezii sub talpi si depasit de limite. Plus foc in semineu si un pahar de vin cu prieteni dragi. Fericire.

A doua zi, o caprioara a mancat mar din palma mea. Alta zi fericita.

40. Cand am fost pentru prima data la scuba diving. Cu zborul cochetasem pana in acel moment. Terestra eram. Dar submarina nu incercasem si mi-a placut la nebunie.

P1000272

41. Din aceeasi categorie ca si punctul 41…ziua cand am inchiriat o barca cu motor, in Zakynthos si am facut snorkeling la Marathonisi Beach. N-am zarit nicio caretta caretta, dar am absorbit to albastrul si tot soarele.

42. Ziua cand am vizitat Galleria degli Uffizi, in Florenta. Am fost fermecata de “Nasterea lui Venus” a lui Botticelli. Timp de cel putin 15 minute nu m-am putut misca din fata ei, vrajita nu doar de frumusetea picturii ci si de magia faptului ca era chiar acolo, in fata mea. In plus, cu doar cateva ore inainte urcasem in turnul din Pisa. Ce zi!

43. Ziua petrecuta la Disneyland, Paris. In lumea unde imi place mie cel mai mult: lumea fanteziei.

44. Ziua (au fost mai multe, de fapt.) cand am fost muza. Cand s-au nascut, pentru mine, poezii.

45. Ziua cand am luat primul salariu.

46. La o nunta, cand un domn mi-a spus ca seman cu prima lui iubita. Era primul eveniment oficial la care participam cu A. Nenea avea peste 70 de ani si maniere de cavaler. I-a soptit lui A. cateva sfaturi secrete si mi-a sarutat mana, multumindu-mi pentru companie. Nu stiu cum te indragostesti de un nene care poate sa-ti fie bunic, dar ceva din mine zau ca a fost captivat in seara aia. (Si nu, nu era genul de barbat batran libidinos, care danseaza cu toate tinerele la o nunta si le pipaie.)

47.  Acea zi la camping, cu ploaia ropoting pe cort. Cu un lac acumulat in jurul plapumei folosite ca saltea. Doi protagonisti inghesuiti la mijlocul ei. Secrete transmise din priviri.

48. Pianul Calator – cred ca a fost in 2011. Poate aprilie, dar nu imi amintesc exact data. Era o zi de primavara noua, cand inca e rece dar florile si-au facut curaj sa se arate. O zi cu soare aramiu, inca timid. Ziua cand am fost la primul concert de pian: Horia Mihail si pianul lui hoinar. Magic! Sufletul meu nu mai facuse demult atatea salturi si pieruete. Prin paduri fermecate, sali de bal si alte himere. In afara timpului, ca de fiecare data in compania Lui (stie el). Si out of this world.

49. Oricare dintre zilele petrecute in pat, uitandu-ne la The Simpsons si imbratisandu-ne infinit.

50. Oricare dintre zecile de zile cand mergeam la patinoar cu Roxi si Cata, sub Tampa. Copilarie ca la carte.

One thought on “100 de zile de fericire – Partea a III-a

  1. No bine, Ale, ca m-ai emotionat, treaba ta!:))Hai ca mai avem copaci in Bv dupa care te asteapta covrigei si alte surprize:))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s